Termenul de fotografie vine din grecescul “photos” – lumina si “graphein” a desena. Tehnica fotografica cuprinde modalitati variate de producere a unor imagini permanente pe suprafete sensibile prin actiunea fotochimica a luminii sau a unei alte forme de radiatie sau prin tehnici mult mai recente de captare a imaginilor prin mijloace electronice. In societatea de azi fotografia joaca un rol foarte important ca mediu informational, ca o unealta in slujba stiintei si industriei, ca o forma de arta sau ca un hobby foarte raspandit. Este esentiala in afaceri si industrie, fiind folosita in publicitate, documentare, fotojurnalism si in multe alte domenii.
Lumina este esentiala in fotografie. Aproape toate formele de fotografie se bazeaza pe proprietatile unor cristale de argint, compusi chimici ai argintului si a unor halogeni (bromina, clorina sau iodina), sensibile la lumina. Aceste cristale se gasesc sub forma de emulsie (o pelicula fina gelatinoasa) care se afla in filmul fotografic.
Fotografia se bazeaza asadar pe principii fizice si chimice. Sensibilitatea la lumina a compusilor argintului este principalul principiu chimic utilizat. Principiile fizice care guverneaza sunt cele ale opticii si ale fizicii luminii. Termenul generic de lumina se refera la portiunea vizibila din spectrul radiatiilor electromagnetice, care includ unde radio, raze gamma, raze X, infra-rosii si ultra-violete. Pentru ochi unda cea mai lunga este rosu, iar cea mai scurta albastru.
Cel mai simplu aparat de fotografiat este o cutie opaca (camera obscura), cu un orificiu minuscul pe una din fete, pe fata opusa formandu-se imaginea. Desi foarte rudimentar, acest procedeu de fotografiere inca se mai utilizeaza si poarta denumirea de "pinhole photography".
Partile componente ale aparatului de fotografiat
Oricat a avansat tehnica in ultimii ani, aparatele de fotografiat au aceleasi componente de baza: corpul aparatului (camera obscura) este o cutie perfect opaca in care sta filmul pentru a fi expus. obiectivul este un dispozitiv care focalizeaza razele de lumina pe film
diafragma este un dispozitiv care controleaza cata lumina ajunge pe film;obturatorul este un dispozitiv care controleaza cat timp este filmul expus la lumina;vizorul este un dispozitiv folosit pentru a incadra eficient imaginea care va fi inregistrata pe film.sistemul de transport este un dispozitiv folosit pentru fixarea si transportul filmului
Obiectivul.Obiectivul aparatului foto reprezintă un grup de lentile convergente şi divergente, grupate în diferite moduri, în aşa fel încât imaginea rezultată să fie una de calitate cât mai bună. Principalii parametrii ai unui obiect sunt: distanţa focală (f) şi deschiderea relativă. Distanţa focală reprezintă distanţa dintre focar (punct în care se întâlnesc razele convergente reflectate sau refractate de un sistem optic) şi planul lentilei.
Distanţa focală se măsoară în milimetri. Cu cât este mai mică, cu atât aria vizuală de cuprindere a obiectivului este mai mare. Deschiderea relativă este raportul dintre distanţa focală şi diametrul deschiderii maxime a obiectivului, f: = f/D ≥ 1. Cu cât deschiderea relativă este mai apropiată de 1, cu atât luminozitatea obiectivului este mai bună. La obiectivele clasice există doi parametri ajustabili: inelul distanţelor - pentru controlul calităţii imaginii şi inelul diafragmei - pentru controlul diametrului fantei de lumină ce trece prin obiectiv.
La obiectivele care permit zoom-ul, există şi un inel de modificare a distanţei focale. La aparatele foto digitale toţi aceşti parametri sunt reglaţi automat de către softul aparatului, aşa că utilizatorul nu trebuie să-şi mai bată capul cu reglaje. Fotografii profesionişti însă cunosc aceste detalii şi le folosesc în avantajul lor, reuşind să realizeze imagini de mare impact vizual.
Diafragma
Controlul deschiderii diafragmei înseamnă controlul cantităţii de lumină ce va "impresiona" filmul ori senzorul de imagine. Folosind aparatul de fotografiat, probabil că aţi observat următoarele inscripţii: f:2, f:2,8, f:4, f:5,6, f:8, f:11; f:16 ori f:22. Ce înseamnă aceste valori? Deschiderile relative ale diafragmei. f:2 corespunde deschiderii maxime a diafragmei, iar f:22 indică faptul că diafragma este închisă. Trecerea la o indicaţie la alta, de exemplu de la f:2 la f:2,8, arată înjumătăţirea suprafeţei deschiderii diafragmei.
Profunzimea de câmp a obiectivelor
Profunzimea de câmp a obiectivului reprezintă zona din faţa şi din spatele obiectului care este ţinta fotografiei în care elementele de fundal au o claritate acceptabilă. Profunzimea de câmp a. creşte odată cu închiderea diafragmei şi b. scade odată cu apropierea obiectului fotografiei faţă de aparat şi cu creşterea distanţei focale a obiectivului.
miercuri, 12 ianuarie 2011
luni, 10 ianuarie 2011
| 2012 sfarstul lumii? |
Chiar daca majoritatea au fost scrise in urma cu sute de ani, acuratetea lor intereseaza in mod special lumea moderna, deoarece previziunile apocaliptice pe care le contin se refera in mod special la perioada pe care noi o traim in prezent. Este o profetie sau doar o coincidenta?
Inapoi la mayasi
Maya a fost una dintre cele mai cunoscute civilizatii din Mezoamerica. Istoria maya cunoaste trei faze: perioada preclasica, care incepe in jurul anului 2600 i.Cr., clasica si postclasica, perioada care s-a incheiat cu cateva secole in urma, desi sunt voci care sustin ca populatia maya nu a disparut cu adevarat niciodata. Perioada cuprinsa intre anii 250 e.n. si 900 e.n., cunoscuta si sub numele de perioada clasica, avea sa insemne apogeul culturii mayase. Domeniile vaste pe care acestia le ocupau, incluzand teritoriul actual al Mexicului, Guatemalei, nordul Belizelor si vestul Hondurasului, au contribuit la supravietuirea si perpetuarea acestei civilizatii pentru o lunga perioada de timp.
Desi nu mayasii au fost cei care au pus bazele astrologiei, epigrafiei, scrisului sau sistemelor calendaristice, ci le-au preluat de la o puternica civilizatie antecesoare, olmecii, aceste stiinte au fost desavarsite de catre mayasi. Nici cunostintele de arhitectura si inginerie nu le erau straine. Marturie a acestui fapt stau constructiile care le-au supravietuit timp de secole: arhitectura ceremoniala, incluzand piramide care serveau drept temple, palate si observatoare astronomice, rezervoare subterane in care colectau si pastrau apa de ploaie, toate construite fara ajutorul uneltelor de metal. In jurul anului 300 e.n., mayasii au adoptat un sistem de conducere ierarhic, condus de regi si de nobili. Civilizatia s-a dezvoltat intr-un regat foarte bine structurat in timpul perioadei clasice. Societatea lor era formata din mai multe state independente, fiecare dintre ele avand atat o societate agricola rurala, cat si intinse localitati urbane, construite in jurul lacasurilor de cult. Declinul a inceput dupa anul 900 e.n., cand, din motive inca ramase neintelese, mayasii din regiunile sudice si-au abandonat orasele. Ulterior, formatiunile nordice au fost integrate in civilizatia tolteca, ceea ce le-a prelungit existenta si cultura pana in jurul anului 1200. Cateva formatiuni periferice au continuat sa existe pana la venirea conquistadorilor, la inceputul secolului XVI.
Calendarul cel lung, la final
Conceptul de calendar mayas in sine este unul complex, asta deoarece nu exista doar unul, ci trei astfel de calendare. Primul dintre ele este calendarul religios, care are nevoie de 260 de zile pentru a completa un ciclu religios. Cel de-al doilea este cel solar, care are 365 de zile, numit Haab. Echivalentul a ceea ce cunostem noi in prezent a fi un an, insemna la mayasi echivalentul unui Tun, 20 de Tun inseamna un Katun, 20 de katun este echivalentul unui Baktun (aproape 400 de ani), iar 13 Baktun inseamna Marele Ciclu de 1 872 000 zile sau 5 200 de Tun, adica 5 125 de ani. Primele doua calendare erau folosite pentru a prezice influente care puteau schimba destinul, preziceri personale sau evenimente apropiate. Insa nici unul dintre ele nu contine teribila sentinta care da nastere unor dezbateri din ce in ce mai aprinse, pe masura ce momentul se apropie. Toate acestea sunt prevazute de un al treilea sistem, cel numit “Calendarul cel lung.”
Calendarul gregorian, pe care il folosim in prezent, a fost introdus in Europa in 1582. Conform acestuia, Pamantul face o orbita completa in 365,25 de zile, cu o eroare de 0.0003 %, o masuratoare destul de exacta, avand in vedere ca a avut loc in urma cu 400 de ani. Calenadrul mayas este derivat din cel al predecesorilor lor, olmecii, a caror cultura dateaza cu 3000 de ani mai devreme. Acestia, fara a avea la indemana instrumentele secolului XVI european, au reusit sa aproximeze un an in 365,2420, deci cu o eroare de 0.0002 %, o masuratoare mult mai precisa si, mai ales, facuta mult mai devreme.
Oamenii de stiinta au incercat sa coreleze sistemul de numerotare al calendarului mayas cu calendarul gregorian, inca de la inceputul acestui secol. Aceasta corelatie, cunoscuta sub denumirea de corelatia GMT, a fost finalizata in 1950. Astfel, inceputul Marelui Ciclu sau ziua 0.0.0.0.0. ii corespunde datei de 11 august 3114 I.Cr. si se termina in 13.0.0.0.0 sau 21 decembrie 2012. De-a lungul decadelor ce au urmat, multe dezbateri s-au focusat pe gasirea corelatiei exacte dintre cele doua calendare. Majoritatea cercetatorilor din domeniu sunt de acord insa ca aceasta echivalare este cat se poate de exacta, ceea ce inseamna ca intr-adevar, sfarsitul calendarului maya corespunde datei de 21 decembrie 2012.
In 21 decembrie, in timpul solstitiului de iarna, o conjunctura planetara mai putin obisnuita va avea loc: Pamantul se va alinia cu Soarele, care se va afla in mijlocul ecuatorului galaxiei Caii Lactee, alcatuind ceea ce vechii maya numeau “Copacul sfant”. Ciudata aliniere nu va fi brusca, ci este pregatita de cateva mii de ani, pentru a avea loc in data de 21 decembrie 2012, la ora 11:11 a.m. GMT. Conform credintei mayase, centrul galaxiei este uterul cosmic: loc al mortii, al transformarii, al regenerarii si al renasterii. Acest moment marcheaza finalul calendarului.
2012: oracole, vrajitori, prezicatoare, hexagrame, calendare, internet
Nu doar mayasii sunt de parere ca ni se pregateste ceva. Numeroase documente, carti sau marturii pastrate par sa vina in sustinerea teoriei sabiei lui Damocles.
Cu putin timp inaintea erei noastre, traia intr-o pestera vestita Sybilla, prezicatoarea lui Apollo, care isi scria viziunile, dupa iesirea din transa, pe frunze de stejar. O parte dintre acestea au fost colectionate si pastrate in ceea ce reprezenta templul lui Jupiter. Dupa una dintre viziuni, prezicatoarea a anuntat ca viata pe Pamant va avea 9 perioade a cate 800 de ani. Conform acesteia, omenirea tocmai traverseaza ultima perioada. Pe langa asta, ea a mai prevazut ascensiunea Imparatului Constantin si nasterea lui Isus cu 20 de ani inainte, ceea ce i-a indreptatit pe multi sa o considere o precursoare a crestinismului.
I Ching sau “Cartea schimbarilor” era folosita in general pentru previziuni si sfaturi de natura personala. Citirea se facea pe baza unor hexagrame, formate din linii continue sau intrerupte, existand 64 de combinatii posibile. Insa de la un oracol personal, I Ching a devenit in ultimele decade un soi de carte a apocalipsei. Totul a pornit de la controversatul cercetator Terence McCanon, care a realizat o reprezentare grafica matematica a celor 64 de hexagrame care compuneau I Ching, din care a reiesit un soi de harta a timpului. Acesta a recunoscut un tipar in cele 64 hexagrame, pe care le-a transpus intr-un grafic, in care se regaseau date importamte ale istoriei omenirii. Diagrama incepe din anul 1000 i.e.n., momentul crearii cartii I Ching. Printre altele, McCanon a observat ca anul caderii imperiului roman sau cele doua razboaie mondiale sunt marcate grafic cu o linie descendenta, in vreme ce in dreptul datei descoperirii Lumii Noi exista o linie ascendenta. Insa curiozitatea acestui tabel grafic este data de faptul ca se incheie in dreptul datei care ii corespunde calendaristic lui 21 decembrie 2012.
O alta prezicatoare care a trait in Anglia la inceputul anilor 1 500, denumita mama Shipton, despre care se spune ca ar fi fost jumatate umana si jumatate fiinta supranaturala, vine sa sutina prezicerile altor oracole, adaugand chiar unele noi. Aceasta a anticipat corect moartea lui Henric al VIII-lea, domnia reginei Victoria, marea ciuma sau ororile celor doua razboaie mondiale si apocalipsa, cand conform viziunilor acesteia, jumatate din populatia planetei va pieri.
Una dintre cele mai exacte surse privitoare la ipotetica apocalipsa este calendarul mayas, deoarece ofera o data concreta a ceea ce va sa fie sfarsitul lumii: anul, luna si ziua. Este o predictie exacta venita de la o civilizatie care isi lua calendarul in serios, obsedata de tinerea socotelii timpului, intr-atat de exact, incat au putut prezice eclipse in viitorul indepartat. Calendarul este si profetic: 5 martie 1519 este data exacta la care mayasii au prevestit sosirea conquistadorilor condusi de Cortes. In acea zi, istoria consemneaza debarcarea capitanului spaniol pe tarmurile Lumii Noi. In 21 decembrie 2012 calendarul mayas isi incheie un mare ciclu, caruia, cel putin in aparenta, nu-i mai urmeaza nimic.
Astronomii moderni confirma calculele mayasilor. Pamantul se va afla intr-un aliniament exact cu Soarele si cu centrul Caii Lactee, un eveniment galactic care are loc o data la 25 800 ani. Nimeni nu stie exact care vor fi efectele acestui aliniament asupra Pamantului, insa geofizicienii au o teorie care vine in sustinerea prezicerilor mayase: este vorba despre fenomenul inversarii polilor, in cadrul caruia acestia isi inverseaza pozitiile, cauzand catastrofe naturale in lant care vor zgudui lumea intreaga: cutremure, tsunami, incendii care vor avea ca rezultat pagube materiale si pierderi importante de vieti omenesti. Aceasta ar fi totodata si ultima catastrofa pe care omenirea ar trebui sa o infrunte. Albert Einstein este unul dintre primii oameni de stiinta care au sustinut aceasta teorie inca din 1955. Un nou studiu al Universitatii Princeton dezvaluie faptul ca Pamantul nu se confrunta cu aceasta schimbare dramatica pentru prima data. In urma cu 800 de milioane de ani, Polul Nord se afla in mijlocul Pacificului, iar Alaska se afla la ecuator. Miscarea nu s-a petrecut brusc, ci de-a lungul unei lungi perioade de timp.
Dincolo de oracole, calendare si magicieni, stiinta moderna vine cu propria sa previziune asupra datei la care lumea se va sfarsi. Este vorba despre world wide web, care a reusit sa creeze un circuit de comunicare fara precedent in istoria omenirii. Internetul poate fi mai mult decat un simplu punct de referinta al previziunilor apocaliptice. Acesta a devenit chiar mijlocul de transmitere al unui astfel de mesaj, care de aceasta data nu apartine unei vrajitoare care traieste intr-o pestera si nici unei carti chinezesti. Profetii insapimantatoare au inceput sa apara dintr-o directie care nici macar nu este umana, un “oracol” numit “web-bot”. Programul scaneaza world wide web-ul pentru a sorta informatiile legate de viitor, avand ca rezultat o serie de profetii, care sunt in final, la fel de ambigue ca si oracolele lumii antice. Acesta incearca sa citeasca starile inconstiente ale omenirii, scanand masiv limbajul folosit in mii de site-uri web. Procesul implica mai multe programe numite “paienjeni” sau “agenti”, care citesc tot internetul, in cautarea unor anumite cuvinte-cheie. Programul a fost conceput initial pentru realizarea unor previzuni financiare, legate de bursa si de investitii. In 2001, unii programatori au observat ca rezultatele obtinute erau mai mult decat simple informatii financiare. Frazele au inceput sa se lege, sa se combine cu anumite date din calendar, incepand sa primeasca un sens. Specialistii si-au dat seama ca ar putea avea de-a face cu niste predictii legate de evenimente viitoare. Unul dintre evenimentele majore pe care dezlegarea acestor fraze le-a putut prezice sunt chiar atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
Daca intr-adevar acest sistem functioneaza, atunci viitorul nu arata prea roz: pe langa calamitati naturale, conflicte armate, apare si data de 2012. Web-Bot prezice ca anumite catastrofe vor lovi Pamantul la acea data, ca urmare a unei alinieri stranii a planetelor.
Lumea dupa 12 decembrie 2012
Sunt voci care sustin ca mayasii nu au mai inregistrat nimic dincolo de aceasta data fatidica, insa exista documente care par sa contrazica acest lucru. Anumite ramasite ale culturii mayase vorbesc si despre alte evenimente care au loc dupa 2012. Multe dintre acestea sunt prezentate sub forma unor date foarte indepartate. Intr-una dintre tablitele inscriptionate de la Palenque, apare o alta data a calendarului, 1.0.0.00.8 5 Lamat 1 Mol, echivalentul datei de 21 octombrie 4772, cu aproape 3 000 de ani in viitor. Regele Pacal din Palenque a prezis ca la aceasta data un important eveniment mayas isi va sarbatori a 88-a aniversare, sugerand astfel ca acesta nu credea ca lumea se va termina in 2012.
In ciuda imensei publicitati si discutiilor care se desfasoara pe seama acestui eveniment ce se apropie, Susan Milbrath, curator la Muzeul de Istorie Naturala din Florida, a declarat in numele comunitatii arheologice ca nu a fost descoperit, pana in prezent, vreun document care sa ateste ca maya credea ca lumea se va sfarsi in 2012, ci doar ca in acel moment se va incheia un mare ciclu calendaristic, care fara indoiala va avea si urmari la nivel planetar, dar nu neaparat apocaliptice. “Pentru vechii maya, data reprezinta o mare sarbatoare de incheiere a unui intreg ciclu”, declara Sandra Noble, director executiv la Foundation for the Advancement of Mesoamerican Studies din Florida. In viziune acesteia, intreaga isterie mediatica declansata in jurul acestui eveniment, nu este decat o ocazie de castig pentru anumite parti. Parerea acestora este sustinuta si de E. Wyllys Andrews, director la Universitatea Tulane:”Va fi un alt ciclu. Stim cu siguranta ca civilizatia maya stia ca mai fusese un astfel de ciclu inainte, ceea ce implica si faptul ca stiau ca va urma un altul.”
Unii oameni de stiinta sunt de acord asupra faptului ca, in ciuda metodelor si mijloacelor stiintifice de care dispunem, nu putem prevedea viitorul intocmai. Pentru acestia, mesajul profetiilor este ca trebuie sa ne pastram o atitudine optimista in ceea ce priveste viitorul. Tot timpul oamenii s-au gandit ca sfarsitul lor este aproape, l-au anticipat si l-au asteptat. Pana in prezent, insa, s-au inselat de fiecare data.
Alte sfarsituri ipotetice
8 septembrie 2040 – Aliniere planetara, despre care se crede ca va avea efecte nefaste asupra Pamantului, provocand, in mod special, cutremure foarte puternice
2076 – sfarsitul calendarului musulman
2240 – sfarsitul calendarului evreiesc
Inapoi la mayasi
Maya a fost una dintre cele mai cunoscute civilizatii din Mezoamerica. Istoria maya cunoaste trei faze: perioada preclasica, care incepe in jurul anului 2600 i.Cr., clasica si postclasica, perioada care s-a incheiat cu cateva secole in urma, desi sunt voci care sustin ca populatia maya nu a disparut cu adevarat niciodata. Perioada cuprinsa intre anii 250 e.n. si 900 e.n., cunoscuta si sub numele de perioada clasica, avea sa insemne apogeul culturii mayase. Domeniile vaste pe care acestia le ocupau, incluzand teritoriul actual al Mexicului, Guatemalei, nordul Belizelor si vestul Hondurasului, au contribuit la supravietuirea si perpetuarea acestei civilizatii pentru o lunga perioada de timp.
Desi nu mayasii au fost cei care au pus bazele astrologiei, epigrafiei, scrisului sau sistemelor calendaristice, ci le-au preluat de la o puternica civilizatie antecesoare, olmecii, aceste stiinte au fost desavarsite de catre mayasi. Nici cunostintele de arhitectura si inginerie nu le erau straine. Marturie a acestui fapt stau constructiile care le-au supravietuit timp de secole: arhitectura ceremoniala, incluzand piramide care serveau drept temple, palate si observatoare astronomice, rezervoare subterane in care colectau si pastrau apa de ploaie, toate construite fara ajutorul uneltelor de metal. In jurul anului 300 e.n., mayasii au adoptat un sistem de conducere ierarhic, condus de regi si de nobili. Civilizatia s-a dezvoltat intr-un regat foarte bine structurat in timpul perioadei clasice. Societatea lor era formata din mai multe state independente, fiecare dintre ele avand atat o societate agricola rurala, cat si intinse localitati urbane, construite in jurul lacasurilor de cult. Declinul a inceput dupa anul 900 e.n., cand, din motive inca ramase neintelese, mayasii din regiunile sudice si-au abandonat orasele. Ulterior, formatiunile nordice au fost integrate in civilizatia tolteca, ceea ce le-a prelungit existenta si cultura pana in jurul anului 1200. Cateva formatiuni periferice au continuat sa existe pana la venirea conquistadorilor, la inceputul secolului XVI.
Calendarul cel lung, la final
Conceptul de calendar mayas in sine este unul complex, asta deoarece nu exista doar unul, ci trei astfel de calendare. Primul dintre ele este calendarul religios, care are nevoie de 260 de zile pentru a completa un ciclu religios. Cel de-al doilea este cel solar, care are 365 de zile, numit Haab. Echivalentul a ceea ce cunostem noi in prezent a fi un an, insemna la mayasi echivalentul unui Tun, 20 de Tun inseamna un Katun, 20 de katun este echivalentul unui Baktun (aproape 400 de ani), iar 13 Baktun inseamna Marele Ciclu de 1 872 000 zile sau 5 200 de Tun, adica 5 125 de ani. Primele doua calendare erau folosite pentru a prezice influente care puteau schimba destinul, preziceri personale sau evenimente apropiate. Insa nici unul dintre ele nu contine teribila sentinta care da nastere unor dezbateri din ce in ce mai aprinse, pe masura ce momentul se apropie. Toate acestea sunt prevazute de un al treilea sistem, cel numit “Calendarul cel lung.”
Calendarul gregorian, pe care il folosim in prezent, a fost introdus in Europa in 1582. Conform acestuia, Pamantul face o orbita completa in 365,25 de zile, cu o eroare de 0.0003 %, o masuratoare destul de exacta, avand in vedere ca a avut loc in urma cu 400 de ani. Calenadrul mayas este derivat din cel al predecesorilor lor, olmecii, a caror cultura dateaza cu 3000 de ani mai devreme. Acestia, fara a avea la indemana instrumentele secolului XVI european, au reusit sa aproximeze un an in 365,2420, deci cu o eroare de 0.0002 %, o masuratoare mult mai precisa si, mai ales, facuta mult mai devreme.
Oamenii de stiinta au incercat sa coreleze sistemul de numerotare al calendarului mayas cu calendarul gregorian, inca de la inceputul acestui secol. Aceasta corelatie, cunoscuta sub denumirea de corelatia GMT, a fost finalizata in 1950. Astfel, inceputul Marelui Ciclu sau ziua 0.0.0.0.0. ii corespunde datei de 11 august 3114 I.Cr. si se termina in 13.0.0.0.0 sau 21 decembrie 2012. De-a lungul decadelor ce au urmat, multe dezbateri s-au focusat pe gasirea corelatiei exacte dintre cele doua calendare. Majoritatea cercetatorilor din domeniu sunt de acord insa ca aceasta echivalare este cat se poate de exacta, ceea ce inseamna ca intr-adevar, sfarsitul calendarului maya corespunde datei de 21 decembrie 2012.
In 21 decembrie, in timpul solstitiului de iarna, o conjunctura planetara mai putin obisnuita va avea loc: Pamantul se va alinia cu Soarele, care se va afla in mijlocul ecuatorului galaxiei Caii Lactee, alcatuind ceea ce vechii maya numeau “Copacul sfant”. Ciudata aliniere nu va fi brusca, ci este pregatita de cateva mii de ani, pentru a avea loc in data de 21 decembrie 2012, la ora 11:11 a.m. GMT. Conform credintei mayase, centrul galaxiei este uterul cosmic: loc al mortii, al transformarii, al regenerarii si al renasterii. Acest moment marcheaza finalul calendarului.
2012: oracole, vrajitori, prezicatoare, hexagrame, calendare, internet
Nu doar mayasii sunt de parere ca ni se pregateste ceva. Numeroase documente, carti sau marturii pastrate par sa vina in sustinerea teoriei sabiei lui Damocles.
Cu putin timp inaintea erei noastre, traia intr-o pestera vestita Sybilla, prezicatoarea lui Apollo, care isi scria viziunile, dupa iesirea din transa, pe frunze de stejar. O parte dintre acestea au fost colectionate si pastrate in ceea ce reprezenta templul lui Jupiter. Dupa una dintre viziuni, prezicatoarea a anuntat ca viata pe Pamant va avea 9 perioade a cate 800 de ani. Conform acesteia, omenirea tocmai traverseaza ultima perioada. Pe langa asta, ea a mai prevazut ascensiunea Imparatului Constantin si nasterea lui Isus cu 20 de ani inainte, ceea ce i-a indreptatit pe multi sa o considere o precursoare a crestinismului.
I Ching sau “Cartea schimbarilor” era folosita in general pentru previziuni si sfaturi de natura personala. Citirea se facea pe baza unor hexagrame, formate din linii continue sau intrerupte, existand 64 de combinatii posibile. Insa de la un oracol personal, I Ching a devenit in ultimele decade un soi de carte a apocalipsei. Totul a pornit de la controversatul cercetator Terence McCanon, care a realizat o reprezentare grafica matematica a celor 64 de hexagrame care compuneau I Ching, din care a reiesit un soi de harta a timpului. Acesta a recunoscut un tipar in cele 64 hexagrame, pe care le-a transpus intr-un grafic, in care se regaseau date importamte ale istoriei omenirii. Diagrama incepe din anul 1000 i.e.n., momentul crearii cartii I Ching. Printre altele, McCanon a observat ca anul caderii imperiului roman sau cele doua razboaie mondiale sunt marcate grafic cu o linie descendenta, in vreme ce in dreptul datei descoperirii Lumii Noi exista o linie ascendenta. Insa curiozitatea acestui tabel grafic este data de faptul ca se incheie in dreptul datei care ii corespunde calendaristic lui 21 decembrie 2012.
O alta prezicatoare care a trait in Anglia la inceputul anilor 1 500, denumita mama Shipton, despre care se spune ca ar fi fost jumatate umana si jumatate fiinta supranaturala, vine sa sutina prezicerile altor oracole, adaugand chiar unele noi. Aceasta a anticipat corect moartea lui Henric al VIII-lea, domnia reginei Victoria, marea ciuma sau ororile celor doua razboaie mondiale si apocalipsa, cand conform viziunilor acesteia, jumatate din populatia planetei va pieri.
Una dintre cele mai exacte surse privitoare la ipotetica apocalipsa este calendarul mayas, deoarece ofera o data concreta a ceea ce va sa fie sfarsitul lumii: anul, luna si ziua. Este o predictie exacta venita de la o civilizatie care isi lua calendarul in serios, obsedata de tinerea socotelii timpului, intr-atat de exact, incat au putut prezice eclipse in viitorul indepartat. Calendarul este si profetic: 5 martie 1519 este data exacta la care mayasii au prevestit sosirea conquistadorilor condusi de Cortes. In acea zi, istoria consemneaza debarcarea capitanului spaniol pe tarmurile Lumii Noi. In 21 decembrie 2012 calendarul mayas isi incheie un mare ciclu, caruia, cel putin in aparenta, nu-i mai urmeaza nimic.
Astronomii moderni confirma calculele mayasilor. Pamantul se va afla intr-un aliniament exact cu Soarele si cu centrul Caii Lactee, un eveniment galactic care are loc o data la 25 800 ani. Nimeni nu stie exact care vor fi efectele acestui aliniament asupra Pamantului, insa geofizicienii au o teorie care vine in sustinerea prezicerilor mayase: este vorba despre fenomenul inversarii polilor, in cadrul caruia acestia isi inverseaza pozitiile, cauzand catastrofe naturale in lant care vor zgudui lumea intreaga: cutremure, tsunami, incendii care vor avea ca rezultat pagube materiale si pierderi importante de vieti omenesti. Aceasta ar fi totodata si ultima catastrofa pe care omenirea ar trebui sa o infrunte. Albert Einstein este unul dintre primii oameni de stiinta care au sustinut aceasta teorie inca din 1955. Un nou studiu al Universitatii Princeton dezvaluie faptul ca Pamantul nu se confrunta cu aceasta schimbare dramatica pentru prima data. In urma cu 800 de milioane de ani, Polul Nord se afla in mijlocul Pacificului, iar Alaska se afla la ecuator. Miscarea nu s-a petrecut brusc, ci de-a lungul unei lungi perioade de timp.
Dincolo de oracole, calendare si magicieni, stiinta moderna vine cu propria sa previziune asupra datei la care lumea se va sfarsi. Este vorba despre world wide web, care a reusit sa creeze un circuit de comunicare fara precedent in istoria omenirii. Internetul poate fi mai mult decat un simplu punct de referinta al previziunilor apocaliptice. Acesta a devenit chiar mijlocul de transmitere al unui astfel de mesaj, care de aceasta data nu apartine unei vrajitoare care traieste intr-o pestera si nici unei carti chinezesti. Profetii insapimantatoare au inceput sa apara dintr-o directie care nici macar nu este umana, un “oracol” numit “web-bot”. Programul scaneaza world wide web-ul pentru a sorta informatiile legate de viitor, avand ca rezultat o serie de profetii, care sunt in final, la fel de ambigue ca si oracolele lumii antice. Acesta incearca sa citeasca starile inconstiente ale omenirii, scanand masiv limbajul folosit in mii de site-uri web. Procesul implica mai multe programe numite “paienjeni” sau “agenti”, care citesc tot internetul, in cautarea unor anumite cuvinte-cheie. Programul a fost conceput initial pentru realizarea unor previzuni financiare, legate de bursa si de investitii. In 2001, unii programatori au observat ca rezultatele obtinute erau mai mult decat simple informatii financiare. Frazele au inceput sa se lege, sa se combine cu anumite date din calendar, incepand sa primeasca un sens. Specialistii si-au dat seama ca ar putea avea de-a face cu niste predictii legate de evenimente viitoare. Unul dintre evenimentele majore pe care dezlegarea acestor fraze le-a putut prezice sunt chiar atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
Daca intr-adevar acest sistem functioneaza, atunci viitorul nu arata prea roz: pe langa calamitati naturale, conflicte armate, apare si data de 2012. Web-Bot prezice ca anumite catastrofe vor lovi Pamantul la acea data, ca urmare a unei alinieri stranii a planetelor.
Lumea dupa 12 decembrie 2012
Sunt voci care sustin ca mayasii nu au mai inregistrat nimic dincolo de aceasta data fatidica, insa exista documente care par sa contrazica acest lucru. Anumite ramasite ale culturii mayase vorbesc si despre alte evenimente care au loc dupa 2012. Multe dintre acestea sunt prezentate sub forma unor date foarte indepartate. Intr-una dintre tablitele inscriptionate de la Palenque, apare o alta data a calendarului, 1.0.0.00.8 5 Lamat 1 Mol, echivalentul datei de 21 octombrie 4772, cu aproape 3 000 de ani in viitor. Regele Pacal din Palenque a prezis ca la aceasta data un important eveniment mayas isi va sarbatori a 88-a aniversare, sugerand astfel ca acesta nu credea ca lumea se va termina in 2012.
In ciuda imensei publicitati si discutiilor care se desfasoara pe seama acestui eveniment ce se apropie, Susan Milbrath, curator la Muzeul de Istorie Naturala din Florida, a declarat in numele comunitatii arheologice ca nu a fost descoperit, pana in prezent, vreun document care sa ateste ca maya credea ca lumea se va sfarsi in 2012, ci doar ca in acel moment se va incheia un mare ciclu calendaristic, care fara indoiala va avea si urmari la nivel planetar, dar nu neaparat apocaliptice. “Pentru vechii maya, data reprezinta o mare sarbatoare de incheiere a unui intreg ciclu”, declara Sandra Noble, director executiv la Foundation for the Advancement of Mesoamerican Studies din Florida. In viziune acesteia, intreaga isterie mediatica declansata in jurul acestui eveniment, nu este decat o ocazie de castig pentru anumite parti. Parerea acestora este sustinuta si de E. Wyllys Andrews, director la Universitatea Tulane:”Va fi un alt ciclu. Stim cu siguranta ca civilizatia maya stia ca mai fusese un astfel de ciclu inainte, ceea ce implica si faptul ca stiau ca va urma un altul.”
Unii oameni de stiinta sunt de acord asupra faptului ca, in ciuda metodelor si mijloacelor stiintifice de care dispunem, nu putem prevedea viitorul intocmai. Pentru acestia, mesajul profetiilor este ca trebuie sa ne pastram o atitudine optimista in ceea ce priveste viitorul. Tot timpul oamenii s-au gandit ca sfarsitul lor este aproape, l-au anticipat si l-au asteptat. Pana in prezent, insa, s-au inselat de fiecare data.
Alte sfarsituri ipotetice
8 septembrie 2040 – Aliniere planetara, despre care se crede ca va avea efecte nefaste asupra Pamantului, provocand, in mod special, cutremure foarte puternice
2076 – sfarsitul calendarului musulman
2240 – sfarsitul calendarului evreiesc
| ce este omul? |
In nici un sector al vieţii organice,nu exista aşa de multe şi de mari deosebiri în cadrul aceloraşi specii,ca la fiinta umană.
Rasa,culoarea,neamul,localitatea,limba sau dialectul,credinţa,ştiinţa,statura sau chipul,inteligenţa aceea fire lăuntrică a oamenilor şi firea sufletească a lor, deosebeşte pe fiecare de toţi ceilalţi,încat fiecare om este doar unul el singur.
Fiecare om este între oameni un exemplu unic. Oamenii nu se aseamana unul ca altul; omul în sine este fiecare pentru sine. Omul este individualitatea; o unitate nerespectată, inimitabilă(fizic si spiritual).
Asemănarea ce există între toţi oamenii - pe familii,pe rase, pe naturi,pe religii,pe culturi,pe clase sociale - nu suprimă şi nu reduce decat în aparenţă marea deosebire dintre ei, cea care face în mulţimea de oameni personalitatea fiecăruia.
In personalitatea individuală şi proprie, omul e o fiinţă unică, greu de pătruns şi de cunoscut în adîncul specificului său păstrat pentru sine,cel nedezvăluit,cel necunoscut.
Adevarat că fiecare din noi are o faţă nevăzută de toţi ceilalţi Are gînduri, sentimente, aptitudini, calităţi şi defecte, virtuţi şi păcate cunoscute, şi are totodată un chip necunoscut, nevăzut, gînduri nespuse, sentimente nemanifestate sau refulate, dorinţe nemărturisite nimănui niciodată.
Unii o înălţime pe care alţii nu o au şi nici nu o ating, sau un abis în care alţii nu privesc, o plăcere sau o durere neexprimată, un zbucium reţinut în sine, o frămîntare sufletească de unul singur, un gînd cu păcat nesăvîrşit decît cu închipuirea, o dorinţă pe care nu o încredinţează nimănui, un vis care este al lui, ceva ce nu vrea să ştie sau nu poate să spună altora.
Omul interior cel nevăzut şi necunoscut, omul cel tainic; omul acest necunoscut. Necunoscut numai celorlalţi, fie chiar şi cei apropiaţi ai lui şi necunoscut chiar lui însuşi sau abia cunoscut de sine însuşi, iar uneori cunoscut mai ales de sine însuşi.
Daca s-ar cunoaşte omul măcar pe sine însuşi!Dacă s-ar cunoaşte sau recunoaşte aşa cum este şi dacă recunoscandu-se s-ar face aşa cum trebuie să fie.
Omul ar cunoaşte mai bine pe toţi ceilalţi, s-ar purta mai bine, s-ar înţelege mai bine şi faţa morală ar fi de mult alta. Dar fiecare om crede sau vrea ceea ce nu este şi nu poate fi...
-fiecare îşi dă dreptate în neînţelegerile sale cu ceilalţi;
-fiecare se vrea sau se crede mai inteligent, mai frumos, mai capabil, mai bun decît ceilalţi;
-fiecare îşi atribuie un avantaj faţă de ceilalţi, îşi găseşte o calitate pe care nu o au ceilalţi;
-fiecare descoperă păcate şi lipsuri celorlalţi;
-fiecare judecă şi osîndeşte pe ceilalţi;
-fiecare se laudă şi se îndreptăţeşte pe sine.
Nu vine oare de aici toată ura, invidia, vrajba, dezbinarea şi tulburarea dintre oameni,toate aceste forte ale raului?
Acest necunoscut sie însuşi şi nejudecat de sine însuşi, aceasta este cauza neanţelegerii multor suferinţe şi nefericirii noastre.
Aceasta întreţine egoismul, intriga, calomnia, minciuna, cearta, lăcomia, furtul, uciderea; aceasta provoacă neînţelegerile dintre oameni; aceasta agită interesele personale şi patimile omeneşti; acestea tulbură pe toţi ceilalţi.
Aceasta face dureroasă viaţa multora dintre noi, pe a tuturor celorlalţi. Imaginarea că este altfel decît el, ambiţia de a fi altfel decît el, orgoliul, amorul propriu, care te orbeşte şi te împiedică de a vedea cum eşti tu şi de a vedea cum este el; iată ce face din viaţa comunităţii omeneşti, uneori în cercul celor mai apropiaţi oameni, în familii chiar, neînţelegerea, vrajba şi suferinţa.
Cucerim, impunem şi transformăm pămantul şi natura, schimbăm faţa planetei; visăm chiar să o depăşim în spaţiile inaccesibile şi totuşi aici lîngă noi, aici în noi, stăruie încă neştiinţa de om, necunoaşterea, neînţelegerea netransformarea omului, a omului, acest necunoscut.
Îl vedem continuu, îl auzim,comunicam cu el, suntem cu el, el ca om, şi nu ştiu bine încă de ce unul este bun şi altul rău, unul virtuos şi altul păcătos, unul sincer şi altul ipocrit, unul candid şi curat şi altul corupt, unul bland şi altul odios, unul milos şi altul crud, unul onest, cumpătat şi altul perfid, suspicios şi egoist, unul sfant şi altul nelegiuit. De ce oare?DE CE?
De ce am putut îmbrăca, civiliza şi înarma (si cum!)pe om şi nu l-am putut îndrepta şi face mai bun? De ce l-am putut face iscoditor şi stăpanul materiei, şi nu şi stăpanul său însuşi? De ce i-am dat atîtea cunoştinţe şi puteri şi i-am dat atît de puţin asupra sa însuşi?
Rasa,culoarea,neamul,localitatea,limba sau dialectul,credinţa,ştiinţa,statura sau chipul,inteligenţa aceea fire lăuntrică a oamenilor şi firea sufletească a lor, deosebeşte pe fiecare de toţi ceilalţi,încat fiecare om este doar unul el singur.
Fiecare om este între oameni un exemplu unic. Oamenii nu se aseamana unul ca altul; omul în sine este fiecare pentru sine. Omul este individualitatea; o unitate nerespectată, inimitabilă(fizic si spiritual).
Asemănarea ce există între toţi oamenii - pe familii,pe rase, pe naturi,pe religii,pe culturi,pe clase sociale - nu suprimă şi nu reduce decat în aparenţă marea deosebire dintre ei, cea care face în mulţimea de oameni personalitatea fiecăruia.
In personalitatea individuală şi proprie, omul e o fiinţă unică, greu de pătruns şi de cunoscut în adîncul specificului său păstrat pentru sine,cel nedezvăluit,cel necunoscut.
Adevarat că fiecare din noi are o faţă nevăzută de toţi ceilalţi Are gînduri, sentimente, aptitudini, calităţi şi defecte, virtuţi şi păcate cunoscute, şi are totodată un chip necunoscut, nevăzut, gînduri nespuse, sentimente nemanifestate sau refulate, dorinţe nemărturisite nimănui niciodată.
Unii o înălţime pe care alţii nu o au şi nici nu o ating, sau un abis în care alţii nu privesc, o plăcere sau o durere neexprimată, un zbucium reţinut în sine, o frămîntare sufletească de unul singur, un gînd cu păcat nesăvîrşit decît cu închipuirea, o dorinţă pe care nu o încredinţează nimănui, un vis care este al lui, ceva ce nu vrea să ştie sau nu poate să spună altora.
Omul interior cel nevăzut şi necunoscut, omul cel tainic; omul acest necunoscut. Necunoscut numai celorlalţi, fie chiar şi cei apropiaţi ai lui şi necunoscut chiar lui însuşi sau abia cunoscut de sine însuşi, iar uneori cunoscut mai ales de sine însuşi.
Daca s-ar cunoaşte omul măcar pe sine însuşi!Dacă s-ar cunoaşte sau recunoaşte aşa cum este şi dacă recunoscandu-se s-ar face aşa cum trebuie să fie.
Omul ar cunoaşte mai bine pe toţi ceilalţi, s-ar purta mai bine, s-ar înţelege mai bine şi faţa morală ar fi de mult alta. Dar fiecare om crede sau vrea ceea ce nu este şi nu poate fi...
-fiecare îşi dă dreptate în neînţelegerile sale cu ceilalţi;
-fiecare se vrea sau se crede mai inteligent, mai frumos, mai capabil, mai bun decît ceilalţi;
-fiecare îşi atribuie un avantaj faţă de ceilalţi, îşi găseşte o calitate pe care nu o au ceilalţi;
-fiecare descoperă păcate şi lipsuri celorlalţi;
-fiecare judecă şi osîndeşte pe ceilalţi;
-fiecare se laudă şi se îndreptăţeşte pe sine.
Nu vine oare de aici toată ura, invidia, vrajba, dezbinarea şi tulburarea dintre oameni,toate aceste forte ale raului?
Acest necunoscut sie însuşi şi nejudecat de sine însuşi, aceasta este cauza neanţelegerii multor suferinţe şi nefericirii noastre.
Aceasta întreţine egoismul, intriga, calomnia, minciuna, cearta, lăcomia, furtul, uciderea; aceasta provoacă neînţelegerile dintre oameni; aceasta agită interesele personale şi patimile omeneşti; acestea tulbură pe toţi ceilalţi.
Aceasta face dureroasă viaţa multora dintre noi, pe a tuturor celorlalţi. Imaginarea că este altfel decît el, ambiţia de a fi altfel decît el, orgoliul, amorul propriu, care te orbeşte şi te împiedică de a vedea cum eşti tu şi de a vedea cum este el; iată ce face din viaţa comunităţii omeneşti, uneori în cercul celor mai apropiaţi oameni, în familii chiar, neînţelegerea, vrajba şi suferinţa.
Cucerim, impunem şi transformăm pămantul şi natura, schimbăm faţa planetei; visăm chiar să o depăşim în spaţiile inaccesibile şi totuşi aici lîngă noi, aici în noi, stăruie încă neştiinţa de om, necunoaşterea, neînţelegerea netransformarea omului, a omului, acest necunoscut.
Îl vedem continuu, îl auzim,comunicam cu el, suntem cu el, el ca om, şi nu ştiu bine încă de ce unul este bun şi altul rău, unul virtuos şi altul păcătos, unul sincer şi altul ipocrit, unul candid şi curat şi altul corupt, unul bland şi altul odios, unul milos şi altul crud, unul onest, cumpătat şi altul perfid, suspicios şi egoist, unul sfant şi altul nelegiuit. De ce oare?DE CE?
De ce am putut îmbrăca, civiliza şi înarma (si cum!)pe om şi nu l-am putut îndrepta şi face mai bun? De ce l-am putut face iscoditor şi stăpanul materiei, şi nu şi stăpanul său însuşi? De ce i-am dat atîtea cunoştinţe şi puteri şi i-am dat atît de puţin asupra sa însuşi?
Am dansat cu norii
Nu mai cred de mult in povesti
Uita ce visam de la inceput
Asfintitul mov unde te-am pierdut.
Nu te intoarce sau nu ma parasi
Pleaca sa revii intr-o zi
Nu crea miraj daca nu ramai,
Ochii sunt mai mult decat tot ce-mi spui
Ref.
Am dansat cu norii rand pe rand
Nu poti fii decat cu mine in gand
Str. 2
Nu ma mai iubi daca ma certi,
Daca nu credeai ca ma ierti
Pentru tot ce sunt, pentru ca te vreau
Cand te-am cunoscut toate incepeau.
Nu mai incerca sa ma amagesti, nu mai cred de mult in povesti
Uita ce visam pe la inceput
Asfintitul mov unde te-am pierdut
| ce este de fapt inspainantatorul si devastatorul TUNET? |
Trasnetul, fulgerul si tunetul care insotesc furtunile si care au ingrozit pe oameni multe secole isi gasesc explicatia stiintifica in existenta electricitatii in atmosfera.
Trasnetul este o descarcare electrica in scanteie care se produce in atmosfera terestra, fie intre doi nori, fie intre un nor si pamant.Norii de furtuna se incarca in partea lor inferioara, in special, cu sarcina negativa, iar aceasta incarca prin influenta suprafata pamantului cu sarcina pozitiva.Cand norul se deplaseaza, zona de sarcina pozitiva de pe pamant il urmareste ca o umbra.Norul si pamantul pot fi considerati drept armaturile unui condensator intre care tensiunea electrica atinge valori de ordinul zecilor si chiar al sutelor de milioane de volti.Daca tensiunea dintre doi nori sau dintre nori si pamant devine suficient de mare apare o descarcare electrica foarete puternica numita trasnet.Exista multe forme (tipuri) de trasnete: trasnetul liniar, superficial, globular, perlat, etc...
Fenomenul luminos care insoteste trasnetul se numeste fulger, iar fenomenul acustic poarta denumirea de tunet.
Lungimile pe care le pot atinge scanteile trasnetului sunt cuprinse intre cateva sute de metrii si cativa km.Diametrul scanteilor este de cativa centimetri (pana la 20 de cm).
In majoritatea cazurilor, scanteia trasnetului, la inceput foarte mica si anemica incepe in dreptul norilor si se alungeste in directia pamantului, aceasta fiind o descarcare preliminara care creaza in aer ceva in genul unui canal bun conducator de electricitate si care se deplaseaza spre pamant circa 50 de m cu o viteza egala cu 50000 kms.Dupa un timp foarte scurt (zeci de milionimi de secunda) de la disparitia primei descarcari apare o alta descarcare preliminara care se apropie si mai mult de pamant si care se intrerupe din nou.Uneori au loc zeci de descarcari preliminare.Dupa ce descarcarea preliminara ajunge la pamant sau la un obiect aflat in legatura electrica cu pamantul, apare o luminozitate foarte puternica a canalului parcurs de scanteie, mai intai in dreptul pamantului apoi din ce in ce mai sus spre nori.Acum a aparut descarcarea principala a trasnetului, care se deplaseaza de la pamant spre nor.Deci au dreptate atat cei care sustin ca trasnetul il loveste pe om de sus, cat si cei care afirma ca il loveste de jos, din pamant.
In canalul trasnetului aerul este complet ionizat, substanta fiind aici sub forma de plasma.Datorita degajarii unei mari cantitati de energie intr-un interval de timp foarte scurt, in canalul subtire de plasma are loc un salt brusc al presiunii care produce unde de soc acustice (tunetul).Fenomenul lumimos care insoteste descarcarea se numeste fulger.
Spectaculuase sunt fulgerele globulare de diverse forme si diametre cuprinse intre cativa decimetri si zeci de metri si care se deplaseaza in aer cu viteze relativ mici, asezandu-se uneori pe diferite obiecte, iar durata lor e cuprinsa intre cateva fractiuni de secunda si cateva minute.Stingerea lor este de obicei brusca, explosiva, putand produce deteriorari insemnate ale obiectelor din regiunea respectiva.
Fulgerul al carui canal luminos nu este continuu ci fragmentat intr-o serie de formatiuni mici sferice luminoase, ce par insirate pe un fir, se numeste fulger perlat.El este considerat o forma de tranzitie intre fulgerul obisnuit si cel globular.
Statisticile arata ca in fiecare minut globul pamantesc este lovit de aproximativ 1800 trasnete, ceea ce inseamna ca annual cad aproximativ un miliard de trasnete.In fiecare zi tarsnetul omoara, pe intreg globul, 20 de persoane si raneste 80.
Impotriva efectelor produse de loviturile directe ale trasnetelor se folosesc instalatii de protectie numite paratrasnete.Paratrasnetul este format din unul sau mai multe elemente de captare (conductoare electrice de otel sau de cupru in forma de tije verticale sau de bare inclinate sau orizontale) instalate pe partile cele mai inalte ale obiectivelor protejate, precum din unul sau mai multe conductoare de coborare (prin care trece spre pamant curentul electric de descarcare a trasnetului) si prizele de pamant .
Trasnetul este o descarcare electrica in scanteie care se produce in atmosfera terestra, fie intre doi nori, fie intre un nor si pamant.Norii de furtuna se incarca in partea lor inferioara, in special, cu sarcina negativa, iar aceasta incarca prin influenta suprafata pamantului cu sarcina pozitiva.Cand norul se deplaseaza, zona de sarcina pozitiva de pe pamant il urmareste ca o umbra.Norul si pamantul pot fi considerati drept armaturile unui condensator intre care tensiunea electrica atinge valori de ordinul zecilor si chiar al sutelor de milioane de volti.Daca tensiunea dintre doi nori sau dintre nori si pamant devine suficient de mare apare o descarcare electrica foarete puternica numita trasnet.Exista multe forme (tipuri) de trasnete: trasnetul liniar, superficial, globular, perlat, etc...
Fenomenul luminos care insoteste trasnetul se numeste fulger, iar fenomenul acustic poarta denumirea de tunet.
Lungimile pe care le pot atinge scanteile trasnetului sunt cuprinse intre cateva sute de metrii si cativa km.Diametrul scanteilor este de cativa centimetri (pana la 20 de cm).
In majoritatea cazurilor, scanteia trasnetului, la inceput foarte mica si anemica incepe in dreptul norilor si se alungeste in directia pamantului, aceasta fiind o descarcare preliminara care creaza in aer ceva in genul unui canal bun conducator de electricitate si care se deplaseaza spre pamant circa 50 de m cu o viteza egala cu 50000 kms.Dupa un timp foarte scurt (zeci de milionimi de secunda) de la disparitia primei descarcari apare o alta descarcare preliminara care se apropie si mai mult de pamant si care se intrerupe din nou.Uneori au loc zeci de descarcari preliminare.Dupa ce descarcarea preliminara ajunge la pamant sau la un obiect aflat in legatura electrica cu pamantul, apare o luminozitate foarte puternica a canalului parcurs de scanteie, mai intai in dreptul pamantului apoi din ce in ce mai sus spre nori.Acum a aparut descarcarea principala a trasnetului, care se deplaseaza de la pamant spre nor.Deci au dreptate atat cei care sustin ca trasnetul il loveste pe om de sus, cat si cei care afirma ca il loveste de jos, din pamant.
In canalul trasnetului aerul este complet ionizat, substanta fiind aici sub forma de plasma.Datorita degajarii unei mari cantitati de energie intr-un interval de timp foarte scurt, in canalul subtire de plasma are loc un salt brusc al presiunii care produce unde de soc acustice (tunetul).Fenomenul lumimos care insoteste descarcarea se numeste fulger.
Spectaculuase sunt fulgerele globulare de diverse forme si diametre cuprinse intre cativa decimetri si zeci de metri si care se deplaseaza in aer cu viteze relativ mici, asezandu-se uneori pe diferite obiecte, iar durata lor e cuprinsa intre cateva fractiuni de secunda si cateva minute.Stingerea lor este de obicei brusca, explosiva, putand produce deteriorari insemnate ale obiectelor din regiunea respectiva.
Fulgerul al carui canal luminos nu este continuu ci fragmentat intr-o serie de formatiuni mici sferice luminoase, ce par insirate pe un fir, se numeste fulger perlat.El este considerat o forma de tranzitie intre fulgerul obisnuit si cel globular.
Statisticile arata ca in fiecare minut globul pamantesc este lovit de aproximativ 1800 trasnete, ceea ce inseamna ca annual cad aproximativ un miliard de trasnete.In fiecare zi tarsnetul omoara, pe intreg globul, 20 de persoane si raneste 80.
Impotriva efectelor produse de loviturile directe ale trasnetelor se folosesc instalatii de protectie numite paratrasnete.Paratrasnetul este format din unul sau mai multe elemente de captare (conductoare electrice de otel sau de cupru in forma de tije verticale sau de bare inclinate sau orizontale) instalate pe partile cele mai inalte ale obiectivelor protejate, precum din unul sau mai multe conductoare de coborare (prin care trece spre pamant curentul electric de descarcare a trasnetului) si prizele de pamant .
| cum apare curcubeul? |
Curcubeul, cel mai frumos fenomen din atmosfera a impresionat omenirea din toate timpurile, fiind considerat un "semn ceresc" care aduce binele, pacea si prosperitatea.
Curcubeul este un fenomen optic care ia nastere din cauza dispersiei si reflexiei luminii solare in picaturile de ploaie din atmosfera.El este vizibil atunci cand soarele bate din spatele nostru in perdeaua de nori din fata, lumina reflectandu-se pe bolta senina.
Norii sunt grupari mai mult sau mai putin conturate de picaturi de apa sau cristale de ghiata, aflate in suspensie in atmosfera, provenite din condensarea sau sublimarea vaporilor de apa.
La fel ca in prisma optica, in picaturile de apa din nori lumina se descompune in cele sapte culori: rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet.
De obicei, apar un curcubeu principal si un curcubeu secundar.In arcul curcubeului principal rosul se situeaza in partea exterioara, in timp ce la cel secundar, rosu se situeaza in interior.
Culorile curcubeului sunt cu atat mai vii si mai pure cu cat lumina se refracta si se reflecta pe picatirile mai mari.
Este de mentionat faptul ca si lumina lunii produce uneori curcubee, ele sunt insa palide si greu de observat cu ochiul liber.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
